Caz cutremurător. Vasile Burtea, un tânăr de 18 ani, a fost găsit mort într-un parc din Buzău. „Am fost ce nu voi mai fi niciodată”

Publicat: 16/12/2019, 10:50

Potrivit A1.ro, băiatul, descris de prieteni ca fiind „vesel și sociabil”, a fost dat abandonat la naștere și dat în centru de plasament unei familii din Nehoiu, iar după ce a absolvit gimnaziul fusese mutat într-o locuință din cartierul Dorobanți.

„Deocamdată sunt singurul ce o să mă interesez înspre a-i permite o înmormântare cât de cât decentă. Toți cei care doriți să ajutați cu ce puteți, vă rog să-mi scrieți în privat. Burtea nu are părinți sau posibilități pentru a-și încheia ultima parte a vieții sale cu decență”, scrie pe Facebool Petre Ilie, prieten al băiatului.


Vasile Burtea a fost găsit mort în Parcul Marghiloman, într-o zonă în care apa are un metru și jumătate. Autoritățile cred că ar fi stat în apă cel puțin două zile, scrie A1.ro.

„Am fost ce nu voi mai fi niciodată! Acum sunt așa cum nimeni nu se așteaptă!, a scris tânărul la o postare pe Facebook, cu puțin timp înainte de a muri.

Sursă Foto: Vasile Burtea / Facebook

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×